Sun la piza dl crëp fovel n pitl ntai che ti semiova a n crater sun la luna. L fova mplenì de nëif, stramudënta sciche l piet de na tupa o sluminënta de n blanch da mort. Uni tant se auzova na buela de grusles, che ne curiva nia. L fova massa aut per cërn o vita curida de pulicia che tira l fla. Purempò stramudova la nëif passan da mumënt a mumënt da n cueciun sanch a n blanch nët, aldò dl dì.

La fosses tla valeda – l fova defati de gran pendënzes da tramedoi pertes; n iede crëp bret, nevët ite; plu injù se ncramplova n pëc sun n cherzuel; pona na tambra sulënta; pona n ciadin de vërt blót; pona na pëta de tëc sciche croses de uef; ala fin, japé, n pitl paesc, n hotel, n chino, y na curtina – sun la fosses te curtina dlongia l hotel fovel scrit i inuemes de trueps che fova tumei ju a se arpizé.

“L crëp” scrijova la seniëura senteda sun l śolder dl hotel “ie n simbul …” La pesimova. Tres si udlëies pudovela udëi l crëp te duta si autëza. La metova a fuech la lënta sciche sce la ëssa ulù udëi ciun che fova l simbul. La fova tl lëur de ti scrì a si sor plu vedla a Birmingham.

L śolder se spurjova sëura la streda prinzipela dl luech de turism dl’Elpes sciche na lója te n teater. Selfs privac nen fovel mé puec y nsci univa i pec de teater – cie ch’i fova perdrët – i preluc – purtei dant tl publich. I fova for mpue provisores, é: preluc, vianviedes. Devertimënc per fé passé l tëmp; i ruova dinrer a na cuntlujion, sciche per ejëmpl a na noza; nianca a n’amezizia durëivla. I ova zeche de fantastich, de ariëus, de ncuntlujif. Tan puech de sòlid pudova unì trapinà a chësta autëza. Nchinamei la cëses parova ala zibla. Nchin che la usc dl English Announcer arjunjova l luech semiova nce chëla ireéla.

Arbassan i udlëies ciniovela ai jëuni che se njiniova lajù sun streda a pië via. Cun un d’ëi ovela n cër liam – n’anda d’ël fova stata diretëura dla scola de si muta.

Tla man for mo la pëna, for mo cun na gota de tinta sun la piza, ti bincovela ju ai arpizadëures. La ova scrit che l crëp fova n simbul. Ma de cie? Ti ani Caranta dl ultim secul fovel mort doi arpizadëures, ti ani Sessanta cater; pra la prima curteda se ova zarà la corda; pra la segonda fovel unì nuet y i fova dlacei. Nëus se arpizon for de viers de vel’ autëza: chësc fova l cliché. Ma l ne reprejentova nia cie che la udova te si mënt do ti avëi cialà tres si udlëies ala piza verginela.

La jiva inant, zënza fil logich. “Me damande ciuldì che chësc me fej pensé al’Ijula de Wight? Te lecordes’a canche mami fova da murì, l’ons meneda iló. Y ie stajove sun śolder canche la berca univa y descrijove i passajires. Ie dijove, ie rate chësc muessa vester l seniëur Edwards… L ie iust unì ju dl puent. Pona, śën ie duc i passajires unic ju. Śën ài raidà la berca… Ie ne te é mei cuntà, sambën, te foves tl’India; te aspitoves Lucy – tan che me ncunfertove che l dutor unisse, che l dijësse, bendebò cun segurëza, la ne viverà nia mo n’ena. L se trajova inant scialdi alalongia; la à vivù dejedot mënsc. L crëp me lecurdova śën te n iede coche, canche fove da sëula, mi uedli se mpuntova sun si mort, sciche n simbul. Ie pensove che sce ësse arjont ch’l pont, canche fosse stata liedia – coche te sés, ne ons nia pudù se maridé nchin che la ie morta – pona ëssa na nibla fat l fat dl crëp. Ie pensove, che canche ësse arjont ch’l pont – ie ne ti l é mei cuntà a deguni, ajache l semiova tan da degun cuer – sarei sun piza. Y ie pudove me nmaginé tan de pertes. Sambën che union da na familia de pruvenienza nglëisc-indiana. Posse for mo me nmaginé, pervia che aude cuntan stories, coche jënt viv te d’autra pertes dl mond. Vëije baraches de mauta; y jënt salvera; vëije elafonc che bev ora de loches. Tanc de nosc berbesc y jurmans ne fova pa esploradëures. Nce ie me ësse for mbincià de esploré. Ma sambën, canche la fova tan inant, parovel plu da fundamënt, tenian cont dl tëmp lonch de mpermetuda, me maridé.”

La cialova dal’autra pert de streda coche na landa batova ora n ciarfl sun n auter śolder. Uni di da duman dala medema ëura univela ora. N ëssa pudù tré n sas de giara sun si śolder. Les fova ruvedes a se cialé s’la rijan da una al’autra pert de streda.

“La pitla villes”, juntovela do avëi tëut inò tla man la pëna, “ti semea bendebò a chëles a Birmingham. Te uni cësa iel fitadins. L hotel ie plën defin. L maië, scebën che da stufé, ne ie nia stlet. Y la ududa dal hotel ie danz na marueia. N possa udëi l crëp da uni viere. Ma chël possen te chësc luech da dlonch. Ie posse te seguré, che pudësse cighé datrai, canche vëne ora de ch’la sëula butëiga ulache i vënd la zaites – les giapon n’ena do – pervia che vëije for ch’l crëp. Datrai semeiel mé vester dal’autra pert de streda. Datrai iel sciche na nibla; mé che l ne se muev mei. A vel’ maniera vëniel, nce danter i nvalic, che ie dloncora, mé rujenà dl crëp. O, ce daujin che l ie ncuei, l pudëssa mé vester dal’autra pert de streda; o, tan dalonc che l pèr ncuei, l ti semea a na nibla. Chësc ie l solit cliché. Ntan l temporal da nsëira sperovi per n iede che l restëssa scundù. Ma iust canche i purtova ite l’aciughes dijova l Revënd W. Bishop: ‘Cialëde l crëp!’”

“Sons’a egoista? Ne tuchëssi pa nia da me daudé, a pensé che l ie tan de patimënt? L ne ie nia mé limità a chi che vën adalerch. Chëi da tlo patësc damat dal gosc. Sambën pudëssen fé zeche de contra, sce zachei ëssa scumenciadiva, y scioldi. Ne dassëssen pa se daudé de pensé for a cie che n ne possa ala fin mpò nia mudé? L fossa de bujën de n tremot per desdrù chësc crëp, avisa coche l ie unit crià da n tremot, me nmagini. L auter di ti éi damandà l patron dl hotel, Herr Melchior, sce l ie al didancuei datrai tremoc? No, àl dit, mé smueies y levines. Les dëssa, marati, avëi batù ntoc n luech ntier. Ma tlo ne iel degun pericul, àl juntà debota.

“Ntan che scrije ch’sta paroles vëiji scialdi bën chi jëuni sun i pareies dl crëp. I taca te na corda che lieia l un al auter. Un, ie rate de te l’avëi scrit, fova tla medema scola cun Margaret. Śën passi iust via na sfënta…”

La pëna tumova ora de si man y la gota de tinta sprizova te na linia a zigzag sun la plata. I jëuni ne fova nia plu da udëi.

Permò tert da sëira, canche la grupa de socors ova recuperà i corps, àla abinà la lëtra nia fineda sun mëisa laora sun śolder. La duncova mo n iede si pëna tla tinta y juntova: “I vedli cliché se desmustrerà vester scialdi saurii. I ie morc ntan che i purvova a arpizé l crëp… Y i paures purtova ciofs da mëter sun si fosses. I ie morc purvan a scuvierjer…”

L ne semiova vester deguna cuntlujion passenënta. Y la njuntova: “Saluc de cuer ai mutons”, y pona si inuem d’afët.

Autora

Ingrid Runggaldier
Redadeura

Son de Urtijëi, é studià anglistica/americanistica y germanistica a Dispruch, de prufescion sons tradutëura (dantaldut tl ladin) y lëure tl Ufize Cuestions Linguistiches dla Provinzia autonoma de Bulsan. Ie me nteressei de cultura n generel, plu avisa de rujenedes, de leteratura, de “mendranzes” d’uni sort – da chëles linguistiches a chëles sozieles, religëuses y de pensier. Ti ultimi ... >>

Dessëni de Alma Moroder